Ma numesc Ionel Butnariu si locuiesc in Suceava.

M-am pocait in ziua de 21 martie 1992, capatand in dar iertarea pacatelor prin credinta in Domnul Isus Hristos, si am fost deplin incredintat de siguranta mantuirii mele, numai atunci cand m-am recunoscut cel mai mare pacatos, cautand ajutorul disperat al Salvatorului. (1Timotei 1 v15). De atunci astept rapirea iminenta a Bisericii Domnului Isus, in vazduh "in nori", (1 Tes. 4v17 -18) unde voi fi pentru totdeauna cu Domnul meu iubit. Cu toate ca faceam parte dintr-o familie crestina si frecventam de mic serviciile religioase, eram convins ca sunt un mare pacatos si daca nu ma pocaiesc ma pierd pentru totdeauna.

Din primii ani de scoala am inceput sa citesc cu regularitate Noul Testament, (datorita insistentei mamei mele iubite, care m-a indragostit de Cuvantul Lui Dumnezeu - Biblia), cautand sa-mi procur propria-mi neprihanire cladita printr-o viata mai morala (linistita) decat a celor din jurul meu. Timpul trecea si o data cu el paseam si eu spre anii adolescentei, ai tineretii si ai maturitatii. Eram deplin constient ca, daca mor locul meu este pierzarea si chinul vesnic. „Neprihanirea", cladita cu truda si sudoare, ma arunca in cel mai gros si intuneric chin posibil, trezindu-ma ca dintr-un somn adanc in pragul falimentului. Eram trudit si impovarat de pacate. Eram foarte tulburat si nemultumit de mine, apasat de parca as fi un batran trecut prin greutatile vietii. Dar !…, intr-o sambata seara un grup de tineri duhovnicesti din biserica noastra, m-au rugat sa particip, la un serviciu de evanghelizare intr-o localitate din imprejurimile Sucevei. La un moment dat, fratele evanghelist a pus o intrebare provocatoare: Cine este sigur de iertarea pacatelor sa ridice o mana sus? Am vazut multe maini ridicate! Ca sa nu-mi pierd reputatia in fata celorlalti, am ridicat si eu mana ca nu cumva vreunul din ei, sa ma intrebe de starea spirituala a vietii mele. Eram constient ca sunt un mincinos si un ipocrit! Dar slava Domnului ca aceasta fapta necugetata, m-a cercetat, si frant in bucati, vazandu-mi ticalosia si pacatele grosolane din mine. Cum am ajuns acasa, mi-am plecat genunchii inaintea lui Dumnezeu, cu respect si piosenie, marturisind cu gura mea, Lui Dumnezeu, toate pacatele, in hohote de plans, cerandu-I prin credinta; mila, indurare si iertare. Am fost sigur ca rugaciunea mea a fost ascultata primind in dar; iertarea pacatelor, pacea sufleteasca si viata vesnica. Am intrat, prin credinta , intr-o relatie personala cu dumnezeirea. Ea reprezinta cel mai scump si pretios lucru din Univers. ( Habacuc 2 v 4 b - Romani 1 v 16 -17 )

Schimbarea care a urmat, datorita acestui moment unic in viata, a fost radicala, din interior spre exterior (2 Corinteni 5 v 17). Tot arsenalul pacatos, al acestei lumi intinate, pe care il iubeam inainte de convertire, am inceput sa-l urasc, iar virtutile crestine aratate pe paginile Sfintelor Scripturi au inceput sa-mi fie dragi si scumpe sufletului meu. Citirea si studierea Bibliei in fiecare zi au devenit hrana sufletului meu, iar rugaciunea - respiratia lui. Am inceput sa-i iubesc pe toti care pana atunci i-am urat, fiindu-mi dusmani. Din vestirea Evangheliei celor nemantuiti am facut pasiunea vietii mele. Dar!, cea mai mare schimbare, a fost eliberarea de frica mortii, rasarindu-mi in suflet nadejdea vietii vesnice, de dupa moarte. Acum, chiar daca ar fi sa mor, sunt sigur ca ma voi trezi in cer cu Dumnezeu .

Slavit sa fie Domnul!